Iata ca au trecut cateva luni bune de cand nu am mai scris si acum m-am decis sa revin pentru ca am ceva de spus. Pentru ca am facut o pauza cam lunga, ar fi frumos si politicos din partea mea sa-mi justific pe scurt absenta.
Motivul este simplu - nu am avut despre ce sa scriu. Aceasta perioada a fost si este pentru mine perioada de redescoperire, reorientare si re re re ...... :)
Am decis ca acum, in urma unor evenimente pe care le-am trait, sa scriu cu asumare ca "Da, imi pasa de mine".
O fac declarativ si cu responsabilitate ca am decis ca parerea celorlalti sa nu mai conteze.
Mi se pun tot felul de intrebari, cum ar fi: "ce mai faci? ce mai e nou? ce faci mai departe? dar de ce ai facut asa si asa? am auzit ca.....dar cum asa?" etc.
E cumva ciudat si apasator sa simti presiunea celor din jur ca pe niste bagaje pe care trebuie sa le cari dupa tine pentru ca "asa trebuie", bagaje care mai mult te incurca decat te ajuta.
Si astfel se nasc doua sentimente: curiozitatea si compatimirea.
Curiozitatea imi place si mie in masura in care nu intru in detalii prea personale, insa compasiunea este ceea ce refuz si resping. Este un sentiment odios sa auzi "vai saraca, vai ce naspa, vai vai vai"
OK, am inteles. Compasiunea dezvaluie partea umana din nou si inevitabil o simtim si o exprimam cand situatia o cere.
Dar ce ne facem cand numai asta facem? Ne lamentam permanent si plangem de mila altora pentru ca ne face bine sau pentru ca a devenit obisnuinta?
Recunosc, compasiunea este o virtute. Dar sa fie sincera!
O compasiune falsa se simte, este apasatoare si, cum imi place mie sa spun "orice calitate dusa la extrem devine defect" (expresia nu imi apartine, dar o folosesc des pentru ca e e foarte "graitoare")
Oare de ce avem mai multa nevoie? De mila sau de incurajare?
Ca sa fii intr-adevar de ajutor cuiva vino cu un cumul de instrumente: compasiune + incurajare
Aratand compasiune devii empatic, intelegi ceea ce se intampla cu celalalt, asculti si observi.
Incurajand arati ca iti pasa cu adevarat si ca esti acolo sa ajuti, indiferent sub ce forma vine ajutorul (moral, material etc.)
Nu judeca!
Ai acest drept? Nu.
Ai trait tu experienta celuilalt? Poate da, poate nu. Si chiar daca da, experienta personala ramane personala.
Ai trait tu suferinta sau fericirea celuilalt? Nu.
Si lista poate continua......
Si pentru ca mie imi pasa de mine, aleg sa gandesc, sa traiesc si sa fac ceea ce imi doresc eu!
Motiveaza-te simplu si clar in fiecare zi:
"ALEG SA FIU EU ASA CUM SUNT!"
"ALEG SA FIU CEA MAI BUNA VERSIUNE A MEA, FARA APROBAREA NIMANUI!"
Cu drag,
Alina
